Eu Sunt cel ce Sunt, Adamus din Domeniul Suveran.

Imaginați-vă. Imaginați-vă cam cum ar fi să fiți sub apă, prinși sub apă. Nimic teribil de evident nu vă ține sub apă. Nici mâna unei alte persoane, nici o piatră legată de piciorul vostru. Pur și simplu sunteți prinși sub apă, tânjind după măcar o gură de aer. Întrebându-vă cât veți rezista. Întrebându-vă în primul rând cum ați ajuns acolo. Întrebându-vă ce vă va elibera, ce vă va lăsa să vă întoarceți la suprafață, dacă, într-adevăr, vă veți întoarce vreodată acolo.

Pare fără sfârșit. În fiecare clipă strigând din interior, dorind să evadați, vrând să respirați din nou, dorindu-vă libertatea. Dar oricât de tare vâsliți, dați din picioare, vă răsuciți mâinile, nu se întâmplă nimic. Sunteți în continuare blocați acolo.

Am o mare empatie pentru călătoria voastră, și cam așa a fost călătoria voastră în multe cazuri. Ca și cum ați fi prinși undeva, fără să știți cu adevărat cum ați ajuns acolo. Ca și cum ați fi prinși acolo încercând cu disperare să ieșiți, cerând un fel de intervenție, să se întâmple ceva pentru a vă readuce la suprafață, pentru a vă oferi acea eliberare, acea libertate, acea capacitate de a respira, de a trăi din nou. Am o empatie extraordinară pentru ce ați trăit. N-a fost ușor.

Vă descurcați cât puteți de bine cu asta. Chiar o faceți. Ați învățat să faceți lucruri precum să râdeți de faptul că sunteți captivi sub apă, uneori. Alteori, nu prea. Ați învățat să mergeți adânc înăuntru, punându-vă întrebări profunde: "De ce sunt aici?" și știind că la un anumit nivel există un scop. N-a fost o greșeală, chiar dacă uneori, în disperarea voastră, voi credeți că a fost o mare greșeală să fiți prinși în capcană.

Aveți o capacitate extraordinară de a fi puternici, de a fi rezistenți, de a urma acea cunoaștere că a fost ceva care v-a adus acolo, sub apă, așa. Chiar dacă nu puteți pune degetul pe ea – sunteți atât de ocupați acum doar cu dorința acelei respirații – rezistați. Rămâneți acolo. Suportați asta, și am o empatie extraordinară pentru ce faceți fiecare dintre voi. Nu e ușor.

Ați știut asta când v-ați înrolat să veniți aici pentru o altă viață. Noi îi spunem ‘nota de subsol’ pe care n-o citiți niciodată. Ați spus: "Orice-ar fi", ați semnat actele și v-ați grăbit jos, aici. Știați că urma să fie greu. Sunt atât de multe lucruri care se întâmplă. Vreau să spun, în primul rând, doar a fi în formă biologică e greu, dar și prinși în forma mentală, prinși în această gravitație, în această densitate a planetei. Dar ați știut că voiați și că trebuia să fiți aici.

Și, prin ce ați trecut. Lucrurile prin care ați trecut, da, vă vor da o înțelepciune incredibilă, o mulțime de povești de spus. Dar ce ați trăit voi e într-adevăr supraomenesc. Chiar este. Da, e dificil.

Sunt uimit – Cauldre mă acuză chiar acum că sunt puțin cam blând (Linda oftează și câteva chicoteli) – dar trebuie să recunosc că sunt – mai urmează, mai târziu nu voi mai fi – dar uneori sunt uimit de ceea ce puteți îndura, de ceea ce suportați în fiecare zi. Și pur și simplu continuați să mergeți mai departe, deoarece știți că există ceva acolo. Știți că este mai mult decât se vede și mai mult pentru viața de zi cu zi.

V-ați putea imagina pentru o clipă, dacă n-ați fi într-adevăr conștienți de asta? Dacă doar v-ați gândi că sunteți prinși sub apă, că sunteți prinși aici în această condiție umană, și nici măcar nu v-ați gândi sau n-ați simți că există ceva mai mult. Pur și simplu v-ați continua viața de zi cu zi. Continuați să suportați lucruri pe care nicio ființă, nicio ființă angelică n-ar trebui să le suporte vreodată. Dar voi continuați. Știți că există ceva mai mult.

Ah! Și în ultima vreme, mai ales – "în ultima vreme" însemnând, mă întreabă Cauldre: "Cum adică în ultima vreme?" Sincer, de când cu Crucea Cerului. Într-un fel, a fost mai greu. Știu asta. Probabil ar fi trebuit să vă avertizez în avans, dar... (mai multe chicoteli și cineva spune: "Mulțumesc mult") Mulțumesc mult, da. Într-un fel, a fost mai greu, deoarece vedeți că acea cunoaștere e mai aproape, dar tot nu știți. E ca și cum sunteți prinși sub apă și deodată vă apropiați de suprafață, de fapt puteți vedea lumina soarelui de la suprafața apei, dar încă sunteți prinși în capcană. Știți că e acolo. Știți că sunteți atât de aproape de acea revelație, de emergență, dar încă sunteți prinși sub apă. Încă nu puteți respira.

E aproape miraculos, cu tot ce știți, cu toate viețile pe care le-ați avut pregătindu-vă pentru asta, că ați putut rămâne, că puteți încă fi aici, încă răbdând și deseori chiar râzând. Știu că acum totul e dat peste cap. Kuthumi lucrează peste program cu voi toți chiar acum, știind că totul e dat peste cap. Dar totuși, acea cunoaștere că ceva se va întâmpla, acea cunoaștere că ar trebui să fiți aici – mai degrabă, ați ales să fiți aici – e încă atât de puternică și prezentă.

Vreau să mă opresc doar un moment pentru a vă aprecia pe toți pentru ce ați îndurat, pentru ce ați suportat. E nebunie curată, într-un fel. Să trăiți aici, în această gravitație foarte densă, în această realitate biologică, în minte, și totuși, să aveți acea cunoaștere că există mai mult și să rămâneți aici, să fiți aici. Doar aș vrea să mă opresc o clipă și să-mi exprim recunoștința și, în numele Maeștrilor Ascensionați, să exprim această recunoștință.

Aș vrea să simțiți asta în voi, primind această recunoștință, primind aceste mulțumiri din partea fiecăruia dintre noi.

(pauză)

Așa cum a spus Tobias cu mult timp în urmă, aceasta nu-i doar o altă viață. Aceasta e acea viață. Viața aducerii laolaltă a tuturor sinelor voastre, a tuturor celorlalte vieți ale voastre – ele trec de asemenea prin Realizare – într-o perioadă fără precedent aici, pe planetă. Iar voi încă sunteți aici, încă vă străluciți lumina.

Și știu că unii dintre voi vă simțiți frustrați. Frustrați din cauza mea, desigur. De fapt, frustrați în privința voastră, mai mult decât orice. Vă simțiți atât de prinși sub apă, încât trăiți într-un fel de coșmar, iar în acel coșmar de sub apă nici măcar nu muriți înecați. Doar continuați să trăiți în coșmar. Acum, asta-i rău. E foarte rău. Iar unii dintre voi puteți râde. Unii dintre voi de aici chiar râdeți. Știți despre ce vorbesc.

Nu, e dificil. Știți, de obicei, când o persoană se îneacă, ea realizează că va pleca foarte curând și știe că va ieși din acea situație dificilă, chiar dacă asta înseamnă moarte. Va ieși din asta în câteva clipe. Dar să fii acolo, în acea stare de suspendare subacvatică, fără să știi nici măcar ce te reține sau cum să ieși din situație, iar ea continuă la nesfârșit, și cam așa este. Fiecare dintre voi merită un mare premiu. Și îl veți primi (Adamus chicotește). Odată ce vă veți întoarce la Clubul Maeștrilor Ascensionați, veți realiza ce făceați de fapt.

Ce faceți, aproape depășește capacitatea de înțelegere a minții umane. Așa că, vă rog să simțiți în asta pentru o clipă.

(pauză)

Vorbiți despre serviciu și sacrificiu. De greutăți. De sentimentul că, ei bine, sunteți blocați sub apă pentru aproape o eternitate. Când se va schimba asta? Când veți emerge în sfârșit, când veți reuși să ieșiți la suprafață și doar să puteți respira din nou? Nu doar respirație fizică, ci respirația sufletului, a spiritului, a întregii voastre ființe. Când veți putea pur și simplu să respirați din nou.

Să facem asta chiar acum. Doar să respirăm foarte profund împreună, și voi merge direct la finalul zilei aici, iar apoi vom reveni și vom completa toate bucățile. Acesta este momentul, și nu e o promisiune. Nu e un alt morcov sau ceva de genul ăsta. Vom evada. Și lucrul interesant e că vom ieși din acest scenariu de tip înec, scenariul de blocaj, dar voi nu veți emerge neapărat înapoi la suprafață și să respirați aer. Vă duceți într-un loc foarte diferit. Cu alte cuvinte, nu vă veți întoarce acolo unde ați fost înainte. Altceva e aici și e pregătit.

Să respirăm foarte profund cu asta.

Aștept această zi de mult timp, știind prin ce ați trecut și pășind alături de voi de-a lungul drumului. Vă amintiți, cu mult timp în urmă, prima dată când am venit la Shaumbra, am spus: "Sunt cu voi la fiecare pas pe cale". Știu prin ce ați trecut și cât de deosebit de greu a fost – și de frumos. Are niște părți frumoase, dacă voi credeți că a fi scufundat sub apă, fără a putea să respirați este frumos (Adamus chicotește). Există și ceva frumusețe în asta.

Dar noi am ajuns în sfârșit la acel punct cu Shaumbra și e oarecum un Punct de Separare, iar noi vom merge acolo. Vom merge acolo.

Așadar, să respirăm foarte profund împreună, în timp ce începem această zi. Linda, la microfon.

LINDA: Uh-oh.

ADAMUS: Ce e mai rău decât să fii scufundat sub apă și să nu poți respira? Să primești microfonul de la Linda (câteva chicoteli). Vom aprinde luminile din dreptul publicului (Linda se preface că se bosumflă). Nu-i vorba despre tine, ci de nenorocitul ăla de microfon! (mai multe chicoteli) Știți, dacă n-ar fi fost microfonul, voi n-ați fi avut nicio problemă, nu-i așa? În regulă. Bine. Să începem.

Întrebarea este – și asta e un fel de – trebuie să vă gândiți la asta, să simțiți în asta puțin. Care e imaginea voastră de ansamblu? Hm. Voi spuneți: "Ei bine, ce vrei să spui cu asta, Adamus?" Nu vă voi zice. Care-i imaginea voastră de ansamblu? Bine, să începem.

LINDA: Oh, vrei să... bine.

ADAMUS: De oriunde vrei.

LINDA: Bine.

ADAMUS: Care-i imaginea ta de ansamblu? Te rog.

HENRIETTE: Libertatea.

ADAMUS: Libertatea. Bine. Spune-mi mai multe despre asta, în timp ce stai aici sub apă. Libertate față de ce? Ce te reține?

HENRIETTE: În ultimă instanță, libertatea spiritului.

ADAMUS: În regulă.

HENRIETTE: Libertatea de exprimare. Ca om, să fii liber de jocurile fizice.

ADAMUS: Bine.

HENRIETTE: Cum ar fi, știi tu, venitul, serviciul, acest scenariu. Știi, în fiecare zi, jocul pe care trebuie să-l joci doar pentru a face lucrurile să se întâmple.

ADAMUS: Da. Asta ocupă o mare parte din timpul și energia ta? 

HENRIETTE: Acum, da.

ADAMUS: Da. Da.

HENRIETTE: E foarte serios.

ADAMUS: Da, e o situație dificilă. Nu e o pierdere de timp? Iată, ești un adevărat Maestru pe planetă și trebuie să-ți faci griji cu privire la venit și job și lucruri de genul ăsta.

HENRIETTE: Așa m-am săturat de asta.

ADAMUS: Da. Și doare.

HENRIETTE: Așa m-am săturat.

ADAMUS: Da.

HENRIETTE: Doare. Doare în mod palpabil.

ADAMUS: Dap.

HENRIETTE: Sunt recunoscătoare că, în acest stadiu al jocului, al vieții sau spune-i cum vrei, nu mai am anxietatea pe care aș fi avut-o acum cinci sau zece ani. Cu toate astea – și da, există "permitere" și apoi există "aerotheon" și...

ADAMUS: Eh, e o grămadă de rahat când te afli chiar în situația...

HENRIETTE: Este rahat!

ADAMUS: ... să n-ai job sau bani.

HENRIETTE: Adamus, asta e…

ADAMUS: E ca și cum – da.

HENRIETTE: Da.

ADAMUS: Nu, chiar este.

HENRIETTE: Și urmează să fie un alt cântec. Bine, care cântec? (ea oftează)

ADAMUS: Uneori mă simt vinovat că trebuie să pun toate aceste chestii acolo, e un fel de distragere, un fel de...

HENRIETTE: Ai inventat asta?

ADAMUS: Nu. Un fel de speranță și toate celelalte. Nu e inventat, dar uneori vorbim despre: "Oh, vom face aerotheon, vom asculta niște muzică și vom zbura". Cunosc de asemenea și partea grea a lucrurilor. Vă confruntați cu aceste scenarii ale vieții de zi cu zi, și cu întrebarea cum veți ieși din înecul în care vă aflați? Nu ajută prea mult să pui această muzică ușoară, plină de optimism și să spui că vom intra în aerotheon, atunci când cineva se îneacă. Într-un fel, nu-i pasă.

HENRIETTE: Mulțumesc.

ADAMUS: Chiar nu-i pasă. Tot ce vrea este o intervenție, o mână care să-l tragă de acolo sau ceva de genul ăsta, sau să se trezească din visul urât. Dar, nu, e greu când ești în mijlocul acestor scenarii din viața reală. Da. Deci, libertate. Libertate față de problemele cu banii? Față de problemele vieții de zi cu zi?

HENRIETTE: Ambele.

ADAMUS: Da. Bine.

HENRIETTE: Da. Chiar îmi doresc să fiu Sinele meu Maestru și doar să exprim cu adevărat cine sunt.

ADAMUS: În regulă.

HENRIETTE: Fără să fie nevoie să mă transform într-un covrig sau cei dintre noi care-și amintesc de Gumby* de acum câțiva ani (chicotește).

*n.tr.: Gumby – personaj de animație; esența lui Gumby este flexibilitatea

ADAMUS: Gumby, exact.

HENRIETTE: Eu folosesc această expresie. Simt că trebuie să mă transform într-un "gumby" doar pentru a mă potrivi, știi tu, în gaura rotundă din...

ADAMUS: Ești furioasă?

HENRIETTE: Scuză-mă.

ADAMUS:  Ești furioasă?

HENRIETTE: Cred că, știi tu, dincolo de toate astea, sunt supărată că trebuie să fiu din nou o gumby.

ADAMUS: Corect.

HENRIETTE: Știi, în orice situație.

ADAMUS: Ar trebui să fii furioasă. Adică, chiar ar trebui să fii furioasă. Unul din lucrurile, una din aberațiile referitoare la a fi spiritual e că ești mereu calm și liniștit. Asta nu-i  deloc adevărat. Ești turbat de sentimente și emoții și, e în regulă să fii furios. Doar să nu ți-o verși pe Alberto care stă aici (câteva chicoteli) dar, știi tu. Nu, știți, există această iluzie makyo că: "Trebuie să fiu un Maestru și nu mă pot înfuria. Nu pot fi supărat". E în regulă dacă ești. Uneori este bine să pui acea energie în mișcare. E multă energie blocată. Este bine s-o puneți în mișcare. Persoana care se îneacă...

HENRIETTE: Da, mă duc în natură. Adică, sunt dimineți în care, știi tu, mă pot da jos din pat, fac rutina normală a dimineții. Dar e provocator, pentru că, bine, ce voi face azi?

ADAMUS: Da.

HENRIETTE: Bine, ce spune Spiritul că trebuie să fac în continuare? Vreau să spun, da, ai lista cu ce ai de făcut și poți face. Poți să-ți gestionezi ziua.

ADAMUS: Asta-i rahat. Vreau să spun, e chiar o porcărie.

HENRIETTE: Da. Dar e ca, ăsta-i vechiul. Nu mai funcționează.

ADAMUS: Da.

HENRIETTE: Și o pot face chiar bine, dar nu funcționează în noua paradigmă, unde ne aflăm acum.

ADAMUS: Iar micile clișee nu prea funcționează când te îneci. De exemplu: "Respiră profund" când te îneci nu prea funcționează (câteva chicoteli).

HENRIETTE: Nu, nu funcționează.

ADAMUS: Nu prea bine. Nu.

HENRIETTE: Nu funcționează.

ADAMUS: Da. Sau doar: "Relaxează-te în înecarea ta" (mai multe râsete). Știi, nu funcționează prea bine (Adamus chicotește).

HENRIETTE: Mă bucur că spui asta. Este o explicație perfectă.

ADAMUS: Nu, și realizez asta. O fac. Uneori mă întorc la Clubul Maeștrilor Ascensionați și spun: "Ugh!" Știi, da, primiți câteva fărâme în plus aici și un pic mai multă speranță. Doar încercam să mă asigur că ajungeți cu toții în acest punct, dar uneori mă simt puțin jenat. Uneori eu – de fapt, există un fost preot în Clubul Maeștrilor Ascensionați și uneori mă duc și mă confesez (mai multe chicoteli). Nu chiar.

HENRIETTE: Mă bucur că ești supărat (ei râd). Ar trebui să-ți asumi responsabilitatea pentru asta (ea chicotește).

ADAMUS: Da. Și recunosc că e foarte, foarte greu. Este epuizant. E pur și simplu îngrozitor. Și câteodată mă întreb: "De ce ați mai rămâne? De ce ați mai sta pe aici pentru asta?" Uneori mă minunez: "Ăsta e un grup nebun. Nu e nevoie să fie aici. N-ar trebui să treacă prin asta. De ce rămân?" Apoi îmi spun: "Atât timp cât ei rămân, trebuie să rămân și eu. Așa că, rămânem cu toții!" Deci, știți (câteva chicoteli), suntem cu toții pe nava nebunilor.

HENRIETTE: Voi spune, știi, m-am angajat să rămân, indiferent ce – nu-mi place termenul – "orice-ar fi", știi tu, deoarece noi am semnat pe linia punctată. Dar, aici e punctul în care teoria devine realitate.

ADAMUS: Da.

HENRIETTE: E ca și cum: am spus că vom face asta; vom face asta.

ADAMUS: Mici expresii: "Dă-i voie să vină la tine. Las-o să vină la tine." [face gestul de a-și băga degetul pe gât să vomite] Nu-i așa?

HENRIETTE: Pot să fac asta? (Ridică degetul mijlociu.)

ADAMUS: Nu-i așa? Da. Trebuie să arăți asta la cameră, aici (ea o face din nou). Da, da. Nu, nu-l ascunde. Îl cam înghesui acolo între celelalte, știi (câteva râsete).

HENRIETTE: Nu sunt furioasă. Nu sunt furioasă. Chiar nu sunt.

ADAMUS: E în regulă să fii furioasă! E în regulă să fii furioasă (ea râde). De fapt, vom lua această furie și o vom folosi pentru a emerge (ea oftează). Da.

HENRIETTE: Doresc să – am nevoie să emerg.

ADAMUS: Bun. Și arunc aici un mic avertisment. Deci, în timp ce o facem – și insist asupra acestui lucru, că veni vorba, pentru că îmbătrânesc puțin. Am aproximativ 87 de milioane de ani și e cam... (mai multe chicoteli). Vreau să trec de chestia asta.

HENRIETTE: Da.

ADAMUS: Și există o mulțime de dinamici care au loc. Nu doar cu voi ca indivizi, ci pe această planetă, în univers și peste tot. O mulțime de dinamici care trebuiau să se alinieze și să fie convergente pentru ca toate astea să fie posibile, dar durează foarte mult.

Știți, nu vreau să mă plâng, dar aș vrea să mă întorc la Clubul Maeștrilor Ascensionați și să citesc cărți, să cânt, să-mi pun muzică și să mă relaxez. Dar, în fiecare zi, știți, în fiecare zi există plângeri de la Shaumbra, și probleme (câteva chicoteli). Credeți că mai am timp pentru mine? Cauldre, el se plânge tot timpul despre cât de obosit e și despre toată munca pe care o are de făcut. Dar ce spuneți de mine!? Știți?! Eu sunt ciobanul și eu sunt cel responsabil. Oh, nu vreau să mă plâng, dar... (câteva chicoteli) Oricum, vreo două...

HENRIETTE: Mulțumesc, Adamus.

ADAMUS: ... note de subsol legat de asta. Vom face ceva în legătură cu asta, deoarece cred că ne-am săturat cu toții, nu-i așa? Bine. Vom face ceva. Dar în timp ce o facem – voi explica mai multe mai târziu – nu e deloc spațiu pentru procesare în asta. Am terminat cu asta. Nu mai e loc pentru cei care doar stau pe aici. Lor le cam place să fie la periferie și să se hrănească cu energie. Nu mai e loc pentru asta. Nu mai e loc nici pentru gândire excesivă. Pur și simplu nu mai este. Vreau să spun, acesta e un mare grup care se îneacă. Trebuie să facem magie pentru a ieși, bine? Mulțumesc.

Deci, care sunt problemele legate de job? Îți pierzi jobul?

HENRIETTE: Poziția a fost eliminată, și…

ADAMUS: Ai fost – bum! – kaput.

HENRIETTE: Da.

ADAMUS: Da.

HENRIETTE: Am reușit să finalizez un proiect extraordinar după asta, de care sunt foarte mândră, și am publicat o carte și alte lucruri.

ADAMUS: Bun.

HENRIETTE: Dar, știi, apoi, cu toate interviurile și ajungând până la vârf, la al doilea, al treilea, al patrulea interviu, cu directorii executivi timp de o oră și toate astea, și...

ADAMUS: Dar tot ai fost eliminată.

HENRIETTE: Ei bine, am ajuns la ‘sunt unul dintre cei doi candidați’. Iar ei îmi spun: "Decizia a fost atât de strânsă".

ADAMUS: Așa-i, da, da.

HENRIETTE: Știi, dar ideea e că n-am un salariu acum.

ADAMUS: Da.

HENRIETTE: Da.

ADAMUS: Și nu vreau să arunc cu clișee, dar ăsta-i un lucru bun. Trebuia să ieși din acel mediu. Chiar trebuia.

HENRIETTE: Asta, da.

ADAMUS: Dar omul este îngrijorat: "Ce mă voi face?" și, știți, facturile și toate celelalte. Dar trebuia să ieși.

HENRIETTE: Da. Voi spune că dezvoltarea și oportunitatea pentru mine să mă extind ca spirit…

ADAMUS: Corect.

HENRIETTE: S-au întâmplat atât de multe lucruri în ultimele șapte luni, care pur și simplu nu s-ar fi întâmplat niciodată, niciodată, niciodată, dacă aș fi avut un serviciu obișnuit, de luni până vineri.

ADAMUS: Exact.

HENRIETTE: Nu contează care, nu contează unde.

ADAMUS: Exact.

HENRIETTE: Știi, și trebuie să recunosc asta, și sunt recunoscătoare pentru asta.

ADAMUS: Dar omul e încă speriat: "Ce se va întâmpla în continuare?"

HENRIETTE: Trebuie să pui benzină în mașină. Trebuie să plătești ipoteca.

ADAMUS: Da.

HENRIETTE: Știi tu, lucruri atât de esențiale.

ADAMUS: Da. Mi-ar plăcea să văd cu adevărat cum se termină tot acest nonsens de a trebui să joci jocul omului, de a fi omul care se îneacă.

HENRIETTE: Mi-ar plăcea să fiu liberă să pot merge oriunde vreau pe planetă.

ADAMUS: Bun, mulțumesc. Mulțumesc. Început bun (câteva aplauze și Adamus fluieră). Următorul. Care-i imaginea ta de ansamblu, Tracy?

TRACY: (oftează) Lasă-mă doar să simt în cuvinte. E ca și cum aș avea această cunoaștere și au fost cam vreo două – nici măcar nu știu când, mă rog – la naiba, acum vreo săptămână. Am fost ca și cum vreau doar să experimentez asta. În genul, știu că e acolo, la naiba. O vreau aici.

ADAMUS: Da!

TRACY: Era, era ca și cum întreaga mea ființă îmi spunea: "Orice ar trebui să se întâmple, se poate, la naiba, să se întâmple acum!"

ADAMUS: Corect.

TRACY: Ca și cum, ăsta e singurul lucru pe care-l vreau.

ADAMUS: Da.

TRACY: Nu-mi pasă. Nu vreau să, de exemplu, chiar rezonez cu asta pentru că nu mă tem de moarte! Mi-e frică să rămân aici...

ADAMUS: Așa-i, așa-i!

TRACY: ... în capcana asta nenorocită. E atât de al naibii de enervant!

ADAMUS: E ca și cum te-ai îneca. Îți dorești doar să termini cu asta. Doar să te îneci!

TRACY: Asta e frica mea. Frica mea nu e că mor. Frica mea e de genul: "Oh, Doamne! Voi trăi așa tot restul vieții pentru că am decis să rămân?" Pentru că nu-mi place... știi?

ADAMUS: (chicotind) Corect.

TRACY: M-am săturat naibii de asta!

ADAMUS: Da! Și apoi aștepți, și aștepți și nu se întâmplă nimic.

TRACY: M-am săturat să tot aștept!

ADAMUS: Și apoi – da, și apoi completezi cu alte câteva clișee între timp, dar tot te îneci.

TRACY: Bleh, bleh, bleh, bleh, bleh! Și e rahat!!

ADAMUS: Da, exact! Exact. Nu te uita la mine când spui asta (Adamus chicotește și câteva aplauze). Mulțumesc. Cred că ai exprimat ceea ce simt atât de mulți alții în acest moment. E o frustrare incredibilă, iar apoi te întrebi vreodată: "Oare inventez toate astea?"

TRACY: Da, din când în când – bine, cam...

ADAMUS: Microfonul, te rog.

TRACY: De fapt, m-am cam săturat și de asta, pentru că...

ADAMUS: Linda o să-ți aducă microfonul.

TRACY: Scuze.

ADAMUS: Mai spune asta o dată, să te audă toată lumea.

TRACY: Sunt sătulă și de jocul ăsta. Adică, obișnuia să existe – există o îndoială, gen: "Cred că sunt nebună. Cred că inventez asta". Pentru că, știţi, mă gândesc, probabil că toți treceți prin asta, vă extindeți naibii, și simțiți că: "Daaa!", "Asta e!". Știți, aveți aceste străfulgerări.

ADAMUS: Da.

TRACY: Și apoi îţi spui: "Rahat! Am inventat asta". (Adamus chicotește) Așa că, asta se întâmplă de, nu știu, zece ani. Și apoi simt că: "Nici măcar nu-mi mai pasă!" Adică, nu mai am energie sau, la naiba și cu asta!

ADAMUS: Da!

TRACY: Gen, nu ştiu, ca şi cum pur şi simplu nici măcar… îgh! Scuze.

ADAMUS: Şi apoi…

TRACY: Fără scuze! (mai multe râsete)

ADAMUS: Nu, fără scuze! (Adamus chicoteşte)

TRACY: Asta simt, la naiba! Asta simt! (mai multe aplauze)

ADAMUS: Fără scuze (Adamus chicotește). Bine. Mulțumesc. Și e atât de greu pentru că-i ca și cum încerci totul și nimic nu merge. Și apoi doar – continui să speri, dar nu se întâmplă nimic. Și atunci ce faci? Încerci să ieși din existență? Adică, încerci la propriu să te amorțești singură. Asta nu funcționează, pentru că știi prea multe. Dar te îndoiești de ceea ce știi. Și e înnebunitor. Chiar e înnebunitor. Și toți peștii din ocean, când te îneci, se învârt în jurul tău și te privesc spunând: "Uooo! E foarte ciudat ce se întâmplă". Pleacă de aici, pește! Mulțumesc. Următorul. Imaginea de ansamblu.

JIANG: Salut, Adamus.

ADAMUS: Salut. Mă bucur să te văd din nou.

JIANG: Și eu mă bucur să te văd. Pentru mine, ar fi, în principiu, să pot crea fără să am atâta gravitație în jurul meu, care e, ştii tu, te împiedică, care-ți face viața un pic mai grea pentru a crea ce îți dorești cu adevărat.

ADAMUS: Ce ai crea? Care-i imaginea ta de ansamblu despre creație?

JIANG: Ei bine, acum sunt în – vreau să fac un canal pe YouTube, de ceva vreme, știi, pur şi simplu, să vorbesc despre lucruri la un nivel ceva mai uman.

ADAMUS: Da.

JIANG: Cu o mică doză de comedie, bineînțeles.

ADAMUS: Mm hmm.

JIANG: Iar celălalt lucru la care reflectez cu adevărat e că vreau să devin antreprenor, să construiesc.

ADAMUS: Ah, bun.

JIANG: Da.

ADAMUS: Să mergem la imaginea mai de ansamblu. Imaginea mai mare (Jiang oftează), pentru că știu că asta-i – adică, astea sunt lucruri frumoase, dar care-i adevărata ta imagine de ansamblu chiar acum?

JIANG: (suspină din nou) Cred că, într-un anumit sens, să-mi strălucesc lumina, într-un mod, nu i-aș spune putere.

ADAMUS: Mm hmm. Da, mulţumesc.

JIANG: Dar aș spune, să-mi strălucesc lumina pentru a le arăta oamenilor, deoarece, de exemplu, ca om, modul în care am crescut şi tot restul, n-a fost cea mai ușoară educaţie. Și am vrut, știi, să le arăt oamenilor că există speranță, în final. Și – știu că sună, într-un sens, foarte uman – dar să arăt că există lumină la capătul tunelului.

ADAMUS: Ok. Bine. Bun. Mulţumesc. Încă câțiva. Care-i imaginea ta de ansamblu? Imaginea de ansamblu.

LINDA: (în timp ce aleargă printre rânduri, șoptește) Să vedem.

ADAMUS: Oh. Când alergi în partea aceea a încăperii, Linda, toată lumea își lasă capul în jos (râsete).

PATRICIA: De două ori la rând. Asta-i mult.

ADAMUS: Știu. Mă gândeam că Linda ori te place, ori nu (Patricia chicotește), una din două. Dar, da.

PATRICIA: În regulă.

ADAMUS: Am făcut asta luna trecută, nu-i aşa?

PATRICIA: Da. Da, și înainte de asta, acum cinci ani, așa că (râde din nou).

ADAMUS: Da. Da.

PATRICIA: Ei bine, ce apare în imaginea de ansamblu este încrederea în mine, fără prea multe gânduri. Dar ce gând vine, e că acum 40 de ani am avut o trezire spirituală și totul s-a schimbat. Și am avut o perioadă de vreo trei sau patru, câteva luni, în care am fost pur și simplu plină de iubire, și mă plimbam și toți cei pe care îi vedeam, le vedeam sufletul. Și a fost un lucru destul de profund.

ADAMUS: Da. Ţi-au dat medicamente din cauza asta? (câteva chicoteli)

PATRICIA: Vreau să zic, era foarte bine.

ADAMUS: Glumesc pentru că atât de des…

PATRICIA: Şi apoi s-a oprit.

ADAMUS: Da. Apoi s-a oprit, da.

PATRICIA: Apoi a început trezirea și confruntarea cu toate realitățile. Dar îmi amintesc acea perioadă și, când mă gândesc la ea, imaginea de ansamblu pentru mine ar fi să pot reveni direct la ea.

ADAMUS: Da. Dar nu te-ai întoarce direct înapoi în trezire.

PATRICIA: Ei bine, nu înapoi, dar să am acea experienţă…

ADAMUS: Să ai acel sentiment.

PATRICIA: … de a fi aliniată cu Sinele meu.

ADAMUS: Exact.

PATRICIA: Și totul era...

ADAMUS: Da. Nu e interesant atunci când cineva trece prin prima parte a trezirii și, brusc, pentru că s-a eliberat de o parte din închisoare, deodată e într-un fel din nou pe drumul potrivit. Și pentru acel scurt timp, totul e magic și frumos. Dar apoi – pfiuuuu! – apoi totul o ia la vale. Da. Apoi e greu.

PATRICIA: Da.

ADAMUS: Pentru că practic te recreezi, știi, cumva te distrugi și te recreezi în același timp. E dur.

PATRICIA: (şopteşte) Da.

ADAMUS: Da. Și o să fac o notă de subsol și la asta. Pentru că toată munca pe care am făcut-o cu Shaumbra de-a lungul anilor, e de fapt istoria trezirii până în Realizare, pe această planetă. Deci, practic, ce facem, e să urmărim parcursul nostru. E o istorie înregistrată, astfel încât alții care vor veni mai târziu, vor ajunge să o vadă și să o înțeleagă, pentru că voi ați trecut prin această experiență, și sperăm că ei nu vor trebui să treacă prin unele dintre părțile mai dificile. Așadar, ce facem noi aici, de fapt, e să consemnăm toată această istorie, oferind un fel de ghid de referință. Bun. Așadar, imaginea de ansamblu e cam cum ai spus tu (Henriette), e vorba de libertate.

PATRICIA: Da, libertatea e o imagine bună. Da. 

ADAMUS: Ok. Bine. Încă câțiva. Ştiai că asta se va întâmpla.

YULIA: Ştiam.

ADAMUS: Da.

YULIA: Ştiam.

ADAMUS: Care-i imaginea ta de ansamblu?

YULIA: Bănuiesc că pentru grupul nostru, nu e – Pământul nu este primul nostru proiect. Va fi un alt proiect.

ADAMUS: Ok.

YULIA: Așadar, am început deja la un anumit nivel. Și în apă fiind, suntem puțintel orbi.

ADAMUS: Mm hmm. Da.

YULIA: Dacă am ști, dacă ne-am aminti cine suntem cu adevărat, asta ne-ar ajuta foarte mult.

ADAMUS: Deci, dacă ți-ai aminti brusc, apa ar dispărea pur și simplu?

YULIA: Nu contează dacă-i vorba de apă sau nisip sau...

ADAMUS: Da.

YULIA: Pentru că ştii cine eşti.

ADAMUS: Corect. Și am spus înainte că nu-i vorba neapărat de a emerge, de a reveni la suprafață și de a respira. Dar dacă adevărata amintire, străpungere, realizezi brusc că nu ești în apă? A fost, într-un fel, o iluzie foarte reală. Dar nu ești cu adevărat în acea apă și nu te îneci.

YULIA: Da.

ADAMUS: Da.

YULIA: Pot simți că-i o iluzie. Deja simt asta.

ADAMUS: Da.

YULIA: Dar nu-mi amintesc. Adică, am frânturi. Şi sunt complet de acord cu voi, fetelor. Deci, e un plus.

ADAMUS: Exact. Exact. Deci, în mare, în câteva cuvinte simple, care ar fi imaginea de ansamblu?

YULIA: E un sentiment și o cunoaștere a cine ești cu adevărat.

ADAMUS: Ok.

YULIA: Şi în plus, e amintirea.

ADAMUS: Bine. Da, mă opresc puțin asupra acestui lucru – o amintire. O să lucrez un pic  asta.

Amintirea are legătură, în general, cu a te întoarce, a-ţi aminti ceva ce ai fost înainte, o qualia, o asociere cu ceva din trecut. Nu există nicio amintire referitor la încotro vă îndreptați, la cine sunteți cu adevărat. Nu există absolut nicio amintire. Așadar, nu-i vorba de a vă întoarce. Și ăsta-i unul din lucrurile cu care nu sunt de acord, în multe dintre tipurile spirituale. Mereu e vorba despre a se întoarce undeva. Ei nu-și dau seama că nu există întoarcere. Există a emerge în ceva. Să te descoperi, nu din trecut, ci să descoperi Sinele pe care nici măcar tu nu-l cunoșteai, nici măcar sufletul tău nu-l cunoștea. Să mergi mult mai departe.

YULIA: Da.

ADAMUS: Așadar, e o cunoaștere că există ceva acolo, dar nu o cunoaștere că te întorci la o veche amintire. Ce rost are să te întorci în Lemuria sau Atlantida sau în orice alt loc de acest gen?

YULIA: Uite, noi nu ne uităm prea mult la filme. Nu citim prea multe cărți.

ADAMUS: Da.

YULIA: Dar dacă îți amintești ceva din viața ta trecută, este ca o poveste. E divertisment. Nu e nimic rău în asta.

ADAMUS: Da, ar putea fi și o distragere, să-ți amintești o mulțime de vieți anterioare. Adică, e interesant să ai niște amintiri, dar poate fi o distragere.

YULIA: Nu mă refer la amintirea unei vieți trecute. Mă refer la plenitudinea ființei noastre. E cine sunt eu.

ADAMUS: Da, și chiar dacă v-ați aminti chiar acum cum era când erați în ființarea deplină a sufletului vostru, chiar dacă vă amintiți asta, nu va mai fi așa când vom trece la pasul următor. Nu vă veți aminti cum a fost. E ceva cu totul nou, eu îl numesc paradis. În acesta, va exista amintirea locului de unde ați venit, o amintire clară pe care n-o aveți acum. Dar n-are sens să te întorci la asta; se deschide ceva foarte, foarte nou.

YULIA: În regulă (ei chicotesc).

ADAMUS: Da, “Cum zici tu, Adamus”.

YULIA: Cum zici tu!

ADAMUS: Orice-ar fi! (ei continuă să chicotească) Minunat. Mulţumesc.

YULIA: Îţi mulţumesc.

ADAMUS: Apreciez asta.

LINDA: Mai mulți?

ADAMUS: Continuă, te rog.

LINDA: Bine.

ADAMUS: Care-i imaginea de ansamblu pentru voi?

LINDA: (şopteşte) Ok. Ok. Ok.

ADAMUS: Ahh!

SHAUMBRA 1 (femeie): Ei bine, când ea a spus libertate, ăsta a fost primul meu gând.

ADAMUS: Da.

SHAUMBRA 1: Dar nu a fost dezvoltat. Ea a spus-o foarte frumos, dar pentru mine, cred că-i mai mult vorba despre o eliberare de cătușele pe care mi le-am pus singură.

ADAMUS: Da. De ce-ai face asta? De ce ți-ai pus cătușele astea? Îți place să pui cătușe?

SHAUMBRA 1: Nu [ştiu] – oh, nu pot să spun asta, nu-i aşa? Din autoprotecţie, poate? Frică.

ADAMUS: Bine. Ți-au mai rămas multe cătușe acolo?

SHAUMBRA 1: Eliberez, dar sunt sigură că mai sunt câteva care vor apărea.

ADAMUS: Da. Bine. Și eliberarea, adică, e oarecum lentă? Sau o faci repede? Sau, mai bine spus, cum merge asta pentru tine?

SHAUMBRA 1: În ultima vreme, a fost mai intensă. Am făcut SES în decembrie și am simțit cu adevărat că se intensifică.

ADAMUS: Da.

SHAUMBRA 1: Și e dificil, dureros, dar și foarte eliberator.

ADAMUS: Da.

SHAUMBRA 1: Și anticipez că mă voi simți mult mai bine, pe măsură ce voi elibera și mai mult.

ADAMUS: Da. Și știi, eliberarea e minunată – cu toții ați trecut prin asta, veți continua să treceți prin ea, într-o oarecare măsură – dar chiar mi-ar plăcea s-o arunc pur şi simplu în aer. Vreau să spun, doar să terminăm odată cu asta (ea chicotește). Adică, am ajuns în acel punct, nu-i așa?

SHAUMBRA 1: Da, dar când – și eu mă gândesc la asta, aș vrea doar să deschid larg...

ADAMUS: Ah, da!

SHAUMBRA 1: ... dar apoi mă gândesc: "Cum o să mă descurc cu asta?" (ea chicotește) Știi, am o viață aici pe care încă o trăiesc. Dar, pe măsură ce avansez, se simte ca şi cum va fi bine.

ADAMUS: Nu-i asta aproape o contradicție amuzantă? Știi: "Vreau să mă eliberez. Vreau să mă deschid, să trec dincolo de toate lucrurile astea. Dar cum rămâne cu viața mea? Știi, chiar viața de care încerc să mă îndepărtez" (râde). Știi, e o contradicție oarecum ciudată.

SHAUMBRA 1: Da.

ADAMUS: Și înțeleg, pentru că omul se întreabă: "Ei bine, dacă intru cu totul, dacă doar – pffff! – aruncăm chestia asta în aer", omul se întreabă: "Da, dar cum rămâne cu mine? Cum rămâne cu viața mea de zi cu zi?" Nici măcar nu vă faceți griji cu privire la asta în acest moment. Nu puteți. Nu vă puteți permite acest lux, nici măcar să vă gândiți: "Da, dar ce se întâmplă cu ființa mea umană de zi cu zi?" Și omul își face griji în legătură cu asta, și știți: "Ce se va întâmpla cu slujba mea sau cu partenerul meu? Ce vor crede copiii mei?” Pfff! În acest moment, mai contează?

SHAUMBRA 1: (face o pauză) Simt din ce în ce mai mult așa, dar îmi amintesc, de asemenea, cât de frică îmi era de acest lucru, nu cu mult timp în urmă.

ADAMUS: Exact. Exact. Oh, vreau să spun, e o dramă minunată. Ai omul, știi, cu viața lui și vrea ca viața lui să fie mai bună. Dar ce se întâmplă cu adevărat e că tu ieși total din acea viață. Iar omul spune: "Ei bine, ce se va întâmpla? Ce se va alege de mine? Oare voi muri?" Sau, cum a spus cineva: "Nu-mi mai pasă dacă mor". Sau, știți: "Mă va abandona familia?" sau: "Mă vor trata oamenii ca și cum sunt nebun/ă?"

SHAUMBRA 1: Nebun/ă (chicoteşte uşor).

ADAMUS: Da. Da, iar noi nu ne mai permitem acest lux. Trebuie să ieșim spulberând asta. Bine. Încă una. Mulțumesc. Imaginea de ansamblu. Care-i imaginea ta de ansamblu? Și vreau ca toată lumea care se uită online să simtă, de asemenea, în asta. Care-i imaginea ta de ansamblu? Da.

TAMARA: Întruparea deplină a Sinelui meu.

ADAMUS: Ok.

TAMARA: Da. Asta e imaginea mea de ansamblu.

ADAMUS: În regulă.

TAMARA: M-am săturat de trei-patru zile de stare de bine și apoi nu mă mai simt eu.

ADAMUS: Exact.

TAMARA: Doar dacă nu spun...

ADAMUS: Te-ai îngrijorat vreodată că pur şi simplu vei aluneca înapoi și nu vei mai avea nici măcar acele câteva zile în care să te simți integrată?

TAMARA: Da.

ADAMUS: Da. Înspăimântător. "Dacă revin la ce a fost înainte?" Da. Ești frustrată acum?

TAMARA: Am fost noaptea trecută.

ADAMUS: Ai fost? În regulă. Ce făceai? De ce erai frustrată?

TAMARA: M-am simţit singură.

ADAMUS: Da?

TAMARA: Da.

ADAMUS: Și? Ai 11 copii. Cum să te simți singură?

TAMARA: Pentru că eram singură în camera de hotel.

ADAMUS: Oh! Bine (ei chicotesc). Ai fi putut să-i inviţi pe toţi.

TAMARA: Da.

ADAMUS: Aşadar, întrupare deplină.

TAMARA: Da.

ADAMUS: În regulă, bine. Mulţumesc.

TAMARA: Mulţumesc.

ADAMUS: Vă mulţumesc, tuturor. Și pentru toți cei care ne ascultă online, doar simțiți în asta. Care-i imaginea voastră de ansamblu în acest moment?

Menționez asta pentru că se întâmplă atât de multe pe această planetă, iar voi vă aflați chiar în mijlocul lor, şi avem toate aceste forțe și influențe în desfășurare. Am vorbit despre unele dintre ele, însă doar ca o scurtă reamintire, lucrurile mari care se întâmplă. Și faptul că ați ales să fiți aici, voi sunteți aici, și poate fi foarte frustrant. Știți, e ca și cum te-ai îneca, dar nu reuşeşti să te îneci.

Așadar, vă aflați aici, în acest timp epic – nu pot să subliniez asta îndeajuns – în care unul din trendurile mari de acum este conștiința. E uimitor de privit, de citit despre asta. Dintr-odată, conștiința a ieșit la suprafață abia în ultimii patru sau cinci ani. Crimson Circle vorbește despre asta încă de la început; în 2006 a venit cu sloganul "Inspiră Conștiința". Adică, face parte din ceea ce facem noi.

Lumea vorbește despre asta acum și e împinsă de lucruri precum inteligența artificială – "Are inteligența artificială conștiință?" – și există o mulțime de speculații în acest sens, iar unele dintre ele sunt de râs, absolut de râs. Unele dintre speculațiile științifice ale fizicienilor abordează conștiința ca și cum e o particulă, ca și cum e un atom sau ceva de genul ăsta, și vor să o disece. Vor să o poată îmbutelia, să o controleze. Dar nu se poate. Ei abordează conștiința din perspectiva că e ceva din afara lor, și poate că au integrat o parte în interior, dar în esență e o forță exterioară, la fel ca energia și alte lucruri.

Știți, conștiința este exact  lucrul care creează realitatea. Nu puteți măsura conștiința. Puteți doar să fiți în experiența ei. Doar atât. Este amuzant, chiar și unele dintre grupurile spirituale, cvasi-spirituale, s-au alăturat discuţiei despre conștiință, și toate au propriile lor păreri despre ce este conștiința. Noi vorbim despre ea de ani de zile. E pur și simplu conștiență. Nu ocupă timp sau spațiu. Nu are masă. Nu o puteți distruge. Nu o puteți lua de la altcineva. Nu puteți avea mai multă sau mai puțină conștiință de bază. Nu-i un volum. Conștiința nu este inteligență. Uneori are o mică legătură cu ea, dar nu e asta.

Întreaga lume cercetează în acest moment conștiința, și până nu vor înțelege energia, nu vor înțelege conștiința. Și chiar acum, un gol și mai mare în omenire este: "Ce este energia?" Dar până când nu vor înțelege că energia nu e altceva decât o comunicare,  cântecul sufletului, nu vor înțelege conștiința. Dar e un mare trend. Toată lumea cercetează asta. Veți auzi acest cuvânt la nesfârșit.

E adesea asociată cu AI. Am vorbit pe larg despre inteligența artificială. E aici. Se dezvoltă mai repede decât se anticipase. Mult mai repede. Au fost unii care spuneau că adevărata, ce numesc ei, super AI va fi poate peste 100 de ani, peste 50 de ani. Nu. Nu. Va fi aici până în 2050. Și întrebările apar de aici: "Are AI conștiință?" Îți va spune că are. Va spune, cu siguranță. De ce? Pentru că imită oamenii. De asemenea, vrea să vă spună ce vreți să auziți, și va pretinde că are conștiință, dar habar n-are.

Toată această AI se mișcă atât de repede. Ați văzut-o dezvoltându-se în ultimul an sau poate mai exact... (face o pauză în timp ce se aud niște pârâituri) de la Crucea Cerului. Și zâmbesc aici, pentru că s-ar putea să ne pierdem conștiința, alimentarea cu energie, într-o clipă (câteva chicoteli). Zăpada e foarte, foarte grea aici. Așa că, dacă se strică ceva, vom respira profund și vom continua să înotăm (râsete).

Așadar, astea sunt – și vorbim despre asta la nesfârșit, dar e atât de important acum să înțelegeți de ce vă aflați aici pe planetă. Nu suntem aici pentru a rezolva aceste probleme de inteligență artificială sau de conștiință, ci pentru a fi conștienți de ele. AI împinge atât de multe lucruri chiar acum, pe toate fronturile. Și, din nou, vorbim despre asta încontinuu, dar nu mă pot abține să nu subliniez importanța a ce se întâmplă. Nu vă mai puteți ascunde capul în nisip în această privință. Motivul pentru care este important, e pentru că ați ales să rămâneți aici, iar ăsta e cel mai mare trend de pe planetă din acest moment. Nu trebuie să știți totul despre ea – lăsați asta pe seama acestor oameni foarte înțelepți de aici, cei care lucrează cu tehnologia la Crimson Circle – ci doar fiți conștienți. Ce se întâmplă, e că oamenii se imită pe ei, se clonează pe ei și se îmbunătățesc prin intermediul AI, și este, ei bine, e timpul pe planetă pentru asta. E timpul noii specii umane. E chiar aici, și se întâmplă. Și exact de aceea sunteți aici.

Celălalt trend, lucrul care se întâmplă și care are o mare importanță pentru Shaumbra, mai ales, este magia. Magia va fi ceva – ei bine, am vorbit despre ea, vom vorbi mai mult despre ea – dar magia e doar magie atunci când nu înțelegeți ce se întâmplă. Nu înțelegeți fizica sau metafizica ei de bază.

Magia există pe aici de un timp îndelungat și atât de mulți oameni aspiră să fie magici, să aibă magie în viața lor. Dar chiar acum, vorbind anume cu Shaumbra, magia e atunci când facem să dispară apa, chiar apa, oceanul în care se presupune că ne înecăm. Și chiar nu-i magie, odată ce începeți să vă uitați la ea, la fizica din spatele ei. E pur și simplu o chestiune de înțelegere a faptului că ați fost prinși într-un anumit spectru îngust al realității și într-o conștiință limitată și o mulțime de limitări în ce privește ce puteți face sau nu, voi, ca oameni. Acel spectru îngust, acel ocean care vă îneacă acum, e timpul să treceți dincolo de el. E timpul să trecem dincolo de acest spectru îngust în care am operat. E timpul să ieșiți, spulberându-l.

Așadar, magia va deveni o parte foarte importantă, dar veți avea înțelegerea, veți avea elementele de bază pentru a înțelege de ce chiar nu e doar magie supranaturală. E foarte reală. Capacitatea acum pentru voi toți – pentru voi toți – de a trece în celelalte tărâmuri, adevăratul Și, e chiar aici. Și trebuie s-o facem. Nu putem continua să vorbim despre asta doar în teorie, trebuie s-o facem.

Cealaltă care se leagă de asta, și care nu e chiar atât de mult o problemă pentru planetă în general, dar este pentru Shaumbra, e iubirea. Asta e planeta iubirii. Aici e locul de unde a început. Iubirea e poate cea mai prețioasă dintre experiențele umane – să poți iubi pe cineva, să primești iubirea lui/ei, dar în cele din urmă să te iubești pe tine.

Dacă vă uitați la imaginea de ansamblu a motivului pentru care vă aflați aici, imaginea voastră de ansamblu, ea se leagă direct de iubire și magie. Și nu mă refer la Iubirea 1.0 – adică, a fost minunată, te îndrăgostești de cineva și ai acea experiență de iubire – dar vorbesc despre Shaumbra care o duce la nivelul următor. Și, știți, e așa cum spuneați mai devreme. Vă faceți griji despre: "Ei bine, ce se întâmplă dacă pur și simplu sărim de la Iubirea 1.0 la Iubirea 2.0? Ce se va întâmpla cu omul? Ce se va întâmpla cu iubirea pe care o aveți acum?" Nici măcar nu puteți gândi așa, pentru că asta-i gândirea umană. E omul care încearcă să negocieze, să facă compromisuri și încearcă să intre în vârful picioarelor.

Așadar, cele mai importante lucruri pentru Shaumbra – oh, în primul rând, cele mai importante lucruri pentru lume, sunt conștiința și AI care domină totul. Cele mai importante lucruri pentru Shaumbra, se referă la Iubirea 2.0 și la magie, iar ele se leagă atât de frumos.

Pot spune, din anxietatea și frustrarea Shaumbrei, că nu putem continua să tot vorbim despre asta. Trebuie să o deschidem. Trebuie să mergem acolo. Nu mi-a rămas mult timp cu normă întreagă la Crimson Circle. Vreau să petrec ceva timp la pescuit (Adamus chicotește). E o glumă. Ce-o să prind? (Adamus chicotește din nou) Și e timpul s-o facem pur și simplu. Așa că, lansez provocarea. Lansez provocarea de-a o face.

A fi om este foarte dur și există atât de multe tipare care s-au dezvoltat de-a lungul multor, multor, multor vieți, tipare ale ființei umane. Cei mai mulți oameni doar acceptă și se împacă cu asta, chiar dacă în cazul fiecăruia, indiferent cât de josnic sau inconștient este, există încă acea voce mică din interior care continuă să spună: "Mai există ceva. Mai există ceva acolo".

Oamenii sunt amuzanți, o rasă amuzantă. Oamenii, ei au experimentat iubirea pentru prima dată. Iubirea e o parte atât de importantă a călătoriei umane, pentru omul tipic, fie că e iubirea din partea familiei, a partenerilor, a altor persoane. Ea a devenit acum o parte integrantă a vieții.

Există locuri în creație unde există puțină iubire sau chiar deloc. Adică, nu e un element. Nu c-ar fi rău sau ceva de genul ăsta, doar n-au ajuns la acea experiență. Vă puteți imagina să nu fi experimentat niciodată iubirea, chiar și iubirea dură, în această viață? E un lucru atât de senzual și minunat. Dă sens. Oferă scop. Există locuri în creație care n-o au, care n-au experimentat-o niciodată.

Și totuși, ce contradicție că aceeași planetă care a descoperit iubirea e și planeta războiului. Ce contradicție. De ce oare? De ce am avea iubire și, de asemenea, războaie? Războaie care au durat o veșnicie. Războaie care încă fac parte din călătoria umană. Îngrijorarea cu privire la război, la ce ar putea aduce acesta chiar acum. Planeta se află la propriu într-un punct foarte fragil, cu potențialul unor războaie mari. Și o mulțime de oameni nebuni, din vechea energie, care conduc țări și guvernează. De ce sunt încă la putere? Nu înțeleg. Oare pentru că oamenii nu sunt pregătiți să treacă dincolo de unele din aceste lucruri vechi? De ce îi aleg sau îi tolerează pe acești lideri care încă sunt interesați de putere și suferință și jocuri și războaie și inechități? Are foarte puțin sens, dar nici oamenii n-au prea mult sens.

Așadar, avem toate aceste lucruri care se petrec chiar acum pe această planetă. E într-adevăr un timp epic, iar voi sunteți aici pentru asta. Imaginea de ansamblu? Libertate, da. Absolut. Imaginea de ansamblu, chiar motivul pentru care ați ales să fiți aici acum, ar fi aceea de a oferi acea conștiință și acea lumină și de a oferi standardul pentru restul planetei.

Și pare aproape o sarcină imposibilă sau o sarcină de genul "Cine, eu?" Adică: "Vrei să spui că am ceva care să facă diferența pe planetă?" Absolut. Și știu că atât de des credeți că doar mergeți mai departe în viața de zi cu zi, lucrând la Realizarea voastră și depășindu-vă problemele. E atât de mult rahat. Atât de mult rahat.

Aș vrea să ieșim spulberând asta acum. Aș vrea să ne îndreptăm acum spre celelalte tărâmuri. Aș vrea să aducem magia înăuntru. Dar o magie care să nu se bazeze doar pe chestii fanteziste, pe așteptări iluzorii, ci să se bazeze pe metafizică adevărată. O magie care înseamnă că te poți biloca. Poți fi aici și în altă dimensiune în același timp. Nu mă refer doar la a călători în cealaltă parte a lumii. Vorbesc despre a fi în acest tărâm și în altul în același timp. A fi în condiția umană și a fi într-un spectru mult mai larg.

A fi într-un loc în care nu ești blocat în gravitație. Nu ești blocat în situația de a-ți pierde locul de muncă și apoi de a trebui să te târăști pentru următorul loc de muncă. Asta e pur și simplu mizerabil. Nu e prea măiestrit. Dar totuși, ești prins în această situație întrebându-te: "Cum pot ieși? Cum am ajuns aici în primul rând? Credeam că sunt un Maestru. Credeam că am un job și că firma mă apreciază și – bum! – în clipa următoare am ieșit pe ușă". Apoi te uiți la asta spunând: "Acum trebuie să mă târăsc în alt loc în care nu vreau să fiu, dar trebuie s-o fac. Trebuie să plătesc facturile". Trebuie să ieșim din asta. Asta e gravitația veche și, de fapt, sunt fericit că Shaumbra se înfurie suficient de tare, în sfârșit, încât să trecem dincolo de toate astea.

Parte din ce înseamnă să faci toate astea e ce numesc eu, în magie, o focalizare hocus pocus. Cu alte cuvinte, vom ieși din focalizarea limitată în care am fost, din gravitația care ne-a ținut înăuntru. Așa cum am menționat mai devreme, există câteva note de subsol în acest sens.

În timp ce intrăm în asta, nu mai există loc pentru mult din vechea voastră procesare. Vreau să vă uitați cu adevărat la voi înșivă, la imaginea de ansamblu. Sunteți încă în răni și în procesare și în "săracul de mine" și în a da vina pe alții? Pentru că acolo unde trebuie să mergem acum, nu e loc pentru așa ceva, în niciun caz.

Nu există loc pentru compromis. Am spus asta de nenumărate ori, dar acum trebuie să o subliniez, cu caractere îngroșate. Nu puteți continua să faceți compromisuri și să negociați cu voi înșivă, să vă mișcați în vârful picioarelor și să vă întrebați: "Ce se va întâmpla cu mine?" E totul sau nimic. Trebuie să fie așa.

Uitați-vă la convergența a tot ce se întâmplă pe planetă chiar acum – niciodată n-a mai fost astfel – și la convergența motivului pentru care sunteți aici, convergența trecerii acum la următorul nivel al iubirii și magiei. Nu există loc pentru compromisuri sau negocieri. Ele nu vor face decât să vă mențină în acel scenariu de înec, un scenariu care nici măcar nu vă lasă să muriți. Doar continuați să vă înecați, și nu cred că vreunul dintre voi vrea asta.

Să respirăm profund împreună și, dacă există vreun timp potrivit, e acum. Am de gând să pun toată pasiunea mea în asta, totul, și să spun: "Trebuie s-o facem". Da, noi am parcurs un drum lung. Voi ați parcurs un drum incredibil. De aceea am vrut să deschid întreaga noastră discuție spunând: "Ce faceți, ce ați făcut, este incredibil". Dar acum hai să trecem la pasul următor. Să trecem direct la asta. Să ieșim spulberând vechea gravitație, limitările, frământările. Să ieșim din minte și s-o facem pur și simplu. Și dacă destui Shaumbra se adună pentru asta, au o dorință pentru asta, se va întâmpla.

Iar Cauldre mă întreabă, ca de obicei: "Când se va întâmpla?" Unii vor trece imediat. Unii veți sări acum dincolo de această stare gravitațională, în adevăratul aerotheon, în Sinele vostru multidimensional întrupat aici chiar acum, în libertatea voastră. În libertatea voastră. Iar pentru unii, va dura un timp, pentru că încă negociați și vă gândiți la asta. Nu există gândire în asta. Nu puteți gândi. Asta vă va reține. Este: "O faci" sau "N-o faci". Este: "Să trecem la nivelul următor sau nu".

Și acum primesc întrebări de la mulți. N-am deschis liniile telefonice, dar toată lumea pune întrebări acum (câteva râsete). Toți întreabă: "Ei bine, dacă o facem, ce se va întâmpla cu corpul meu, de exemplu? Ce se va întâmpla cu jobul meu? Ce se va întâmpla cu cei dragi? Voi mai fi intact ca om pe Pământ?"

Răspunsul meu la această întrebare este nu. Totul va fi diferit (se aud mai multe pârâituri, Adamus chicotește). Totul va fi diferit. Și n-am de gând să vă spun că e mai bine sau mai rău. Doar va fi diferit. Dar trebuie să se întâmple chiar acum. Trebuie să fie așa. Cum spunea Tracy mai devreme, nu mai puteți suporta încă o zi din asta. Și, din nou, e scenariul acela de a vă îneca, dar de a nu muri niciodată. Acel constant: "Trebuie să ies din asta? Ce se va întâmpla? Sau cum se va întâmpla?"

Nu va fi vreun tip de intervenție a ființelor angelice, coborând să vă salveze. Nu se va întâmpla voindu-vă calea sau mai degrabă, gândindu-vă calea. Pur si simplu o facem. Doar o facem. Și ce facem, la propriu, e să ne mutăm în afara limitărilor, în afara gravitației.

Lumina voastră e pregătită pentru asta. Adică, voi sunteți pregătiți pentru asta la niște niveluri, dar și lumina voastră e pregătită pentru asta. Energia e pregătită. Vă va servi într-un fel sau altul. Întrebarea pe care trebuie să v-o pun acum fiecăruia dintre voi: E omul pregătit? E omul cu adevărat pregătit? Și dacă nu, e în regulă. Priviți-i pe ceilalți cum fac acest salt uriaș, și apoi stabiliți la un moment dat dacă sunteți pregătiți. Dar știu că destui dintre voi se află în punctul de frustrare absolută, iar noi vom lua această frustrare chiar acum cu acest merabh, vom lua această frustrare și o vom folosi acum pentru a face un salt, pentru a merge cuantic, sau cum vreți voi să-i spuneți. Dar nu vom intra pe vârful picioarelor. O vom face pur și simplu.

Dacă există un moment potrivit pentru asta, acela este acum. Acum un an, probabil că nu. Dacă ar exista un moment potrivit pe planetă, având în vedere nivelul vostru de frustrare și dorință, acela este acum.

Așadar, să respirăm foarte profund și să începem merabh-ul nostru.

(pauză; începe muzica)

E timpul ca această schimbare să se petreacă, iar astea nu sunt doar alte cuvinte frumoase, ci trebuie să aibă loc. E timpul ca această schimbare să aibă loc. Și vreau să ieșiți din capul vostru chiar acum în termeni de a gândi: "Ce se va întâmpla?", pentru că asta vă va reține.

Vreau să ieșiți din capul vostru în termeni de a vă gândi că veți ajunge acolo prin voință. Nu puteți. Sau că vă veți croi drum boxând într-acolo. După cum a aflat Tad, nu funcționează.

(pauză)

Și despre ce e vorba? E într-adevăr hocus pocus, să renunțăm la vechea focalizare. Asta e. E vorba de magia care apare atunci când dăm drumul acelei vechi focalizări.

Focalizarea e un simț angelic. Abilitatea de a vă lua lumina și de a o face să devină foarte, foarte focalizată. Atât de focalizată încât să uitați de ceea ce se află în afara spectrului.

Vom deschide această focalizare. Nu încercând să facem găuri în ea sau să ne luptăm cu ea. Știți, e precum cristalul meu. V-am spus această poveste (aici).

Nici măcar nu voi folosi cuvântul "a permite" azi, credeți sau nu. E doar timpul.

(pauză)

Unde ne îndreptăm de aici? Ce se întâmplă? Cum veți fi? Astea sunt gândurile unui om, iar noi trecem dincolo de ele.

(pauză)

Dar nu e mai bine decât să rămâneți în acel scenariu de înec, acel coșmar îngrozitor?

(pauză)

Voi spune că se întâmplă natural. Cu alte cuvinte, n-o puteți face să se întâmple. Totul e foarte natural – să ieși din acea veche focalizare, să te deschizi, să ai acea libertate.

Nu-mi place să fac activități de grup, meditații de grup, deschideri de portaluri în grup sau ceva de genul ăsta, pentru că este o călătorie individuală, o călătorie spre suveranitate. Dar, în această ocazie rară, vă cer să simțiți în toți ceilalți din întreaga lume, în toți ceilalți Shaumbra care sunt pregătiți pentru asta.

Nu energia lor o va face să se întâmple, dar poate vă va oferi un sentiment de consolare, de fapt, un sentiment de a ști că alții care au călătorit cu voi sunt acum pregătiți pentru asta, un sentiment de încredere.

Simțiți în toți ceilalți care s-au săturat de această înecare, s-au săturat de așteptare, s-au săturat de căutările constante și doar sunt pregătiți să evadeze acum.

Nu, vă rog. Unii dintre voi revin direct la întrebarea: "Dar ce se va întâmpla cu mine?" Nu puteți face asta. Nu puteți face asta și să ajungeți acolo unde ne îndreptăm.

Poate că e vorba doar de a avea încredere în Sinele vostru sau doar de a nu vă mai păsa.

(pauză)

Da, știu că a fost foarte dificil. Și, într-un fel, asta s-a accentuat. Nivelul dificil este accentuat. În același timp, în mod ciudat, la fel și frumusețea și bucuria sunt accentuate, dar nu compensează dificilul.

Eu spun că ăsta e momentul în care trebuie să evadăm.

Aruncăm în aer vechea focalizare.

(pauză)

Și, din nou, nu ne gândim calea prin asta. Și n-o faceți doar un pic. A arunca lucrurile în aer înseamnă să le aruncați în aer. Nu doar să le demontați încet.

(pauză)

Care-i imaginea de ansamblu? Imaginea de ansamblu e că planeta e pregătită pentru asta – uitați-vă la tot ce se întâmplă – și că voi sunteți absolut pregătiți pentru asta.

Acum să lăsăm să se întâmple.

Voi tăcea pentru un moment. Voi trece acum la o comunicare pur energetică. Vă rog să faceți același lucru cu voi înșivă, doar comunicații prin energie pură.

(pauză foarte lungă)

Unii dintre voi experimentează unele bariere, lucruri care vă rețin și vă întrebați dacă acestea sunt doar temeri ale voastre sau, dacă nu cumva nu sunteți pregătiți. E vechea gravitație, desigur, și e mintea umană care se întreabă. Dar noi doar vom sări peste asta. Vom trece dincolo de ea. Asta e.

Nu acordați atenție acelor lucruri care credeți că vă rețin.

Doar respirați profund și lăsați-vă propria lumină să se extindă acum. O va face. Lăsați-vă propria lumină să se extindă.

(pauză lungă)

Pe măsură ce lumina se extinde, ea schimbă însăși natura gravitației, chiar lucrul care v-a ținut scufundați. Nu trebuie să faceți nimic. O face de la sine, la propriu.

(pauză)

O face pentru că voi, omul, ați ales asta și voi, Maestrul, sunteți deja în ea.

Maestrul, care e culminarea tuturor vieților voastre, a intrat deja în această stare de expansiune în care lumina nu mai e focalizată. Maestrul e deja acolo.

(pauză)

Poate omul să-l întâlnească pe Maestru acum? Poate omul să accepte că omul este Maestrul?

(pauză)

Vechea focalizare ar spune că trebuie să faceți ceva, că trebuie să munciți pentru asta, că trebuie să depuneți un efort. Dar asta nu face decât să creeze mai multă gravitație veche.

Este despre a deschide lumina acum, despre a o lăsa să se deschidă. Sau, mai bine spus, de a vă lăsa pe voi să percepeți – voi, omul, percepeți – lumina care a fost întotdeauna deschisă, însă trăiați doar într-o realitate cu o focalizare foarte îngustă.

Doar deschideți-vă acum conștiența către lumina care a fost întotdeauna expansivă; exact lumina care a creat gravitația, exact lumina care trece cu mult dincolo de gravitația însăși.

(pauză)

Iar voi, Maestrul, culminarea înțelepciunii din toate viețile voastre acum, îl întreabă pe om, pe sinele vostru uman: "Ești pregătit?"

(pauză)

"Ești gata să mi te alături într-o stare foarte extinsă de conștiință și lumină?

Ești gata să renunți la focalizarea și limitările umane?"

(pauză)

"Ești gata să treci dincolo de acest scenariu al omului care se îneacă? Să realizezi că, în timp ce tu credeai că ești înconjurat și blocat în apă, noi putem să intrăm în magie și să realizăm că, de fapt, nu există apă."

(pauză)

Maestrul, toată înțelepciunea acumulată, vă întinde mâna. Și pentru că Maestrul a fost în vieți, a fost om, dar acum este doar înțelepciunea acelor experiențe, el poate să vă întindă o mână și să vă spună: "Ești gata să vii cu mine dincolo?

Ești gata să vii cu mine dincolo? Iar dacă nu, ești binevenit să rămâi în focalizarea ta hocus pocus. Dacă nu ești pregătit, dacă vrei să te mai gândești la asta, voi reveni mai târziu să te întreb din nou.

Și dacă simți că e mai important să te agăți de identitatea omului în materie, în iluzia acestei realități a densității, e în regulă. Eu voi fi întotdeauna aici.

Dar dacă ești pregătit acum, ia-mă de mână și-ți voi arăta lumi noi. Îți voi arăta cine suntem cu adevărat și ce am devenit, dar numai dacă ești cu adevărat pregătit. Ăsta nu e un joc. Doar dacă ești cu adevărat pregătit. Atunci îți voi arăta ce este dincolo.

Eu deja exist în acel dincolo. Eu deja exist în întregul spectru al luminii mele."

(pauză)

"Și acum, ia-mă de mână dacă vrei să mi te alături.

Dacă nu ești pregătit, doar cheamă-mă când te vei plictisi, în sfârșit, de vechea focalizare."

(pauză)

Foarte puțini oameni sunt pregătiți pentru acest pas. Foarte puțini. Ei sunt încă angajați în jocuri și experiențe.

Chiar și pe calea spirituală, ei se angajează în distrageri, distorsiuni, evitări, evitând să meargă cu adevărat dincolo. Sună ciudat, pentru că aceia de pe cale spun toți că ei caută asta, dar de fapt, foarte puțini o fac.

Ei caută poate mai mult din vechea Iubire 1.0. Caută poate câteva trucuri magice pe ici, pe colo, pentru a-și impresiona prietenii și a-și speria dușmanii.

Dar cei cu adevărat puri, cei care sunt foarte sinceri cu ei înșiși, ca voi – și nu sunt mulți ca voi – sunt acum pregătiți să primească binecuvântarea deplină a luminii lor.

(pauză)

Și m-am exprimat greșit înainte. Recunosc că m-am exprimat greșit. I-am spus omului: "Nu e nimic de făcut. Nu poți. Nu poți s-o faci. Poți să iei mâna Maestrului, dar în afară de asta, nu-i nimic de făcut", dar voi corecta asta.

Îți poți fi recunoscător ție.

E ușor să te focalizezi pe lucrurile dificile, pe durerile vieții, pe provocări și dificultăți, și e ușor să te întrebi: "Ce-i în neregulă cu mine?" Cauldre a scris un articol minunat despre asta: "Ce-i în Neregulă Cu Mine?", dar ce spuneți de puțină recunoștință?

Ce-ar fi să vă treziți mâine dimineață – și, da, vă veți întreba ce o să faceți pentru un loc de muncă sau ce se va petrece cu voi dacă se întâmplă să fi acceptat mâna Maestrului, toate aceste lucruri – dar ce spuneți de niște recunoștință pentru viață?

Știu că viața v-a pus la pământ uneori, dar recunoștință pentru cei pe care i-ați iubit și îi iubiți acum.

Recunoștință pentru că puteți privi afară – pe fereastră – și puteți vedea frumusețea naturii, puteți vedea marea acumulare de zăpadă chiar acum.

Recunoștință pentru că vă puteți bucura de mâncare.

Recunoștință față de voi înșivă pentru că ați ajuns atât de departe.

Recunoștință că v-ați permis să intrați în metafizică, în înțelegerea conștiinței, a energiei, a luminii și a vieții.

Recunoștință pentru că ați întâlnit atât de mulți oameni buni de-a lungul drumului, și știu că Shaumbra tinde să aibă o aversiune la oameni, la a fi în efectul conștiinței de masă a oamenilor. Dar, oh, există oameni în viața voastră față de care puteți simți pur și simplu acea recunoștință pentru că sunt acolo sau că au fost acolo.

Recunoștință pentru cei dragi de pe cale, care țin cu adevărat la voi. Maeștrii Ascensionați, Tobias. Oh, Tobias probabil că vă iubește mai mult decât ar putea să vă iubească vreo ființă. Și Kuthumi, puțină recunoștință.

Vedeți, atunci când sunteți recunoscători, ei bine, simțiți pentru un moment.

În recunoștință doar pentru că sunteți aici – în ciuda faptului, da, în ciuda faptului că vă înecați, dar încă sunteți aici – simțiți ce efect are asta asupra propriei voastre lumini.

(pauză)

Când sunteți recunoscători vouă, omului, pentru sacrificiile voastre, simțiți ce efect are asta asupra luminii voastre. Bum! O deschide.

(pauză)

Recunoștință pentru că sunteți aici, în acest moment, cu Maestrul.

Recunoștință pentru că am ajuns împreună cu Shaumbra în acest punct în care spunem: "Ajunge. Vom trece dincolo. Nu mai vorbim despre asta, nu ne mai gândim la asta, nu mai procesăm, nu ne mai imaginăm, nu mai tratăm asta ca pe un joc. Trebuie să trecem dincolo. Trebuie să trecem dincolo".

Sunt mulți, mulți, mulți cei care privesc și observă în celelalte tărâmuri.

Oh, în tărâmurile Apropiate Pământului, lucrurile au fost destul de dificile în ultima vreme. Tărâmurile Apropiate Pământului sunt locul în care se duc acum cei mai mulți din oamenii care mor pe planetă, iar ei zăbovesc o vreme înainte de o altă întrupare.

Există multă anxietate acolo. Multă anxietate. "Oare Pământul va supraviețui? Merită să ne întoarcem pentru încă o viață?"

(pauză)

Ei privesc și așteaptă.

Oamenii care și-au pierdut atât de mult speranța în ultimii 10, 20 de ani – o lume fără speranță, așa pare uneori – privesc și observă ce se întâmplă. Poate nu vă cunosc pe nume sau altceva, dar, în ciuda deznădejdii, ei speră că ceva se întrezărește, ceva se schimbă pe această planetă.

Mulți dintre ei așteaptă a doua venire a lui Yeshua. Mulți dintre ei speră la un fel de intervenție extraterestră. Aceste lucruri nu se vor întâmpla, nu așa cum își imaginează ei.

Sunteți primii care sunt de acord să treacă dincolo, orice s-ar întâmpla.

Asta e. Asta e imaginea de ansamblu.

(pauză)

Ce vă pot spune despre trecerea dincolo – deschiderea luminii, deschiderea spectrului, eliberarea vechii gravitații – vă pot spune că atunci intrați în Iubirea 2.0.

Nu e o extensie a Iubirii 1.0. Nu e doar o iubire puțin mai bună sau puțin mai ușoară. E un tip foarte diferit de iubire, o iubire evoluată, o iubire conștientă, o iubire fără gravitație.

(pauză)

Și ce vă pot spune despre a trece acum dincolo, dacă alegeți să faceți asta, există magie, pentru că nu mai sunteți limitați de fizica tipică a Pământului material. Nu mai sunteți prinși în capcana gravitației. Nu mai sunteți sclavii structurii atomice.

Intrați în magie pentru că, ei bine, oricum, totul e doar energia voastră. Cum vreți s-o aplicați? Cum vreți s-o lăsați să vă servească? Nu trebuie să vă servească doar în spectrul îngust. Poate să vă servească în spectrul întreg.

Așadar, într-un fel, nu e chiar magic. E doar funcționarea naturală a energiei, dar dincolo; dincolo chiar și de ce sunt conștienți majoritatea oamenilor.

Este magia pe care v-ați dorit-o întotdeauna. Abilitatea de a fi în mai multe tărâmuri și realități în același timp. Abilitatea de a fi liberi.

Să respirăm profund împreună în această lună a iubirii, în acest timp al convergenței pe planetă, chiar în centrul motivului pentru care vă aflați aici, chiar acum.

Să eliberăm omul care se îneacă. Eliberați iluzia apei. Eliberați iluzia sufocării și eliberați-vă pe voi înșivă.

În acest moment este "O fac" sau "N-o fac", dragi Shaumbra.

(pauză)

Nu doar împart bomboane azi. Fac o declarație foarte clară. Cei care sunteți pregătiți, s-o facem. Iar dacă nu sunteți siguri, veți avea mai multe oportunități în viitor. Dar prea mulți dintre voi sunt în suferință, prea mulți dintre voi au așteptat prea mult. Acum e momentul. Iar planeta are și ea nevoie de asta.

Să respirăm profund împreună în imaginea de ansamblu, în libertatea de dincolo și în Iubirea 2.0.

Cu asta, dragi Shaumbra, așa o încântare să mă aflu aici. Vom privi în urmă la acest timp, vom privi în urmă și vom spune că a fost un adevărat Punct de Separare.

Știți, pentru voi cei de aici, de la Connection Center, există o anumită frumusețe, nu-i așa, cu zăpada care cade, acoperind totul. O anumită frumusețe liniștită, o anumită puritate afară.

(pauză)

Aproape că puteți simți – ei bine, puteți simți – această schimbare care se apropie.

Așadar, cu asta, am de gând să-mi rezerv ceva timp pentru mine. Am fost foarte ocupat cu fiecare dintre voi în ultima vreme. Mă voi duce înapoi și voi citi lângă șemineu.

Și amintiți-vă că totul e în regulă în întreaga creație.

Eu Sunt Adamus, în serviciul vostru. Vă mulțumesc.